Weekend încărcat pentru liberali. Aceștia își aleg președintele și structurile de conducere pentru următorii 4 ani. Astăzi are loc Congresul Național, în cadrul căruia se alege președintele partidului, iar mâine va avea loc Consiliul Național, unde se vor alege prim-vicepreședinții, vicepreședinții și membrii Biroului Politic Național. PNL Vrancea a anunțat că îl susține pe Ludovic Orban. De asemenea, deputatul de Vrancea, Ion Ștefan, candidează pentru un loc în BPN ca reprezentant al filialei Vrancea și al echipei Orban. ”Noi suntem susținătorii echipei Ludovic Orban. În această echipă sunt oameni de valoare, cu experiență, care aduc voturi și plus valoare partidului. Suntem convinși că echipa Orban va fi câștigătoare și îl susținem pe colegul nostru Ion Ștefan pentru a fi ales membru în Biroul Politic Național. Nu sunt negocieri între echipele Orban și Bușoi dar, conform statutului, o treime din membrii viitorului Consiliu Național va fi ocupată de reprezentanții echipei pierzătoare. Nu cred că adevărații peneliști, care nu vor fi aleși în structurile de conducere, vor pleca din partid”, a declarat Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea. Filiala județeană va fi reprezentată de 105 delegați la Congresul Național și de 40 de membri la Consiliul Național. Luni, 19 iunie, va fi prima ședință a noului Birou Politic Național, în cadrul căreia se va adopta poziția oficială a PNL față de criza politică actuală și față de moțiunea de cenzură pe care o va depune PSD împotriva propriului guvern.
Liberalii vrânceni speră să se găsească în echipa câștigătoare
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -