joi, februarie 27, 2025
AcasăActualitateLiberalul Liviu Macovei, numit subprefect al județului Vrancea

Liberalul Liviu Macovei, numit subprefect al județului Vrancea

Schimbare la Instituția Prefectului Județul Vrancea. Guvernul a decis înlocuirea subprefecților județului Vrancea. Totodată, numărul acestora a fost înjumătățit: de la 2 la 1. Astfel, subprefecții Gheorghiță Berbece și Claudia Serafimciuc au fost eliberați din funcție, iar Liviu Macovei a fost numit în funcția de subprefect al județului Vrancea. Postul de prefect rămâne la PSD – Marius Iorga. Coaliția de guvernare decisese ca, în cazul județelor cu număr mic de locuitori – sub 500.000 (cum este și Vrancea) – numărul de subprefecți să fie redus de la 2 la 1. De altfel, în cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a decis schimbarea mai multor prefecți și subprefecți din țară. În cursul zilei de vineri, 28 februarie, noul subprefect al județului Vrancea va depune jurământul.

Liviu Macovei are 50 de ani și este un om de afaceri cunoscut în Focșani. El este administratorul firmei Contliv Soft. Liviu Macovei a fost consilier local (până astăzi, când a demisionat) și, din luna decembrie 2024, președinte interimar al organizației PNL Focșani.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu