duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaLiderii PNL Vrancea, în poza de grup alături de Ludovic Orban

Liderii PNL Vrancea, în poza de grup alături de Ludovic Orban

Tensiune crescândă în PNL, odată cu apropierea congresului național, din 25 septembrie. Taberele Orban și Cîțu par să fi rupt orice punte de legătură și fiecare parte încearcă să atragă cât mai mulți delegați cu drept de vot până sâmbătă. În urmă cu puțin timp, la Palatul Parlamentului, președintele PNL Ludovic Orban a susținut o declarație de presă, înconjurat de o parte dintre liderii liberali din teritoriu care îl sprijină pentru câștigarea alegerilor interne și care au semnat moțiunea lui Orban intitulată ”Forța Dreptei”. Printre cei care i-au fost alături lui Orban s-au numărat și liderii PNL Vrancea, susținători declarați ai actualului președinte PNL încă de la începutul campaniei electorale interne. Astfel, în poza de grup de la Palatul Parlamentului apar președintele PNL Vrancea Cătălin Toma, parlamentarii Raluca Ioan, Ion Ștefan și Ionel Dancă, prefectul Gheorghiță Berbece (prim-vicepreședinte al organizației județene). ”Am participat astăzi la un eveniment organizat de președintele PNL, Ludovic Orban, pentru a ne manifesta susținerea față de omul care a dovedit cât de mult se poate implica pentru Vrancea și pentru Moldova. Ludovic Orban este cel care poate reface unitatea partidului și care poate accelera reformele pe care în campania electorală le-am promis românilor. Sâmbătă, la București, la alegeri, votăm Ludovic Orban președinte!”, a transmis șeful liberalilor vrânceni.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu