vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateLivia Marcu, director Casa Corpului Didactic: ”Să aveți un an școlar cu...

Livia Marcu, director Casa Corpului Didactic: ”Să aveți un an școlar cu sănătate deplină, cu elevi responsabili și dispuși să privească spectacolul lumii cu entuziasm, cu dorința de a ști și de a demonstra rostul educației!”

Stimați colegi,
Educația este izvorul dezvoltării fiecărui om, o cale de înțelegere a lumii. Dintotdeauna, dascălul a reprezentat etalonul intelectual, civic și moral al unei comunități, iar prețuirea semenilor a constituit răsplata necondiționată a efortului său. Școala a constituit, încă din antichitate, nu neapărat o clădire, ci mediul necesar pentru a genera dorința de cunoaștere. De exemplu, pentru formarea copiilor atenieni era obligatoriu ca ei să studieze epopeile homerice Iliada și Odiseea. A învăța însemna să te formezi ca om deplin, cu respect pentru istorie, întru civism și virtute. De mii de ani însă, educația a fost în strânsă relație cu înflorirea economică și culturală a societății. Așadar, societatea modernă trebuie să valorifice lecțiile trecutului și să accepte rolul sistemic al educației, deci al școlii, indiferent de piedicile pe care istoria umanității le consemnează.
Evenimentele înregistrate în ultimele luni devin semnale interogative cu privire la rolul educației, despre statutul dascălului în comunitate, despre necesitatea de a cunoaște și a înțelege că, în situații-limită, fiecare om trebuie să își asume rolul social. Chiar dacă în mentalul colectiv profesorul nu mai reprezintă un reper , vă amintesc că este o onoare pentru fiecare cadru didactic să construiască destine, să propună principii și valori universale: binele, adevărul, frumosul. Există un cod nescris care ne obligă să transmitem un tezaur nevăzut, din care s-au îmbogățit atâtea generații!
Chiar dacă nu ne-am fi imaginat că sfatul bunicilor de a prețui sănătatea va deveni atât de actual, vă dorim să fiți sănătoși, să aveți puterea de a înțelege importanța muncii noastre și de a fi alături de elevii noștri și de familiile lor. Echipa Casei Corpului Didactic Vrancea vă asigură că va fi alături de dumneavoastră pentru a facilita învățarea folosind resurse digitale ori pentru a vă oferi soluții pentru diversificarea și modernizarea actului didactic. Oferta noastră de programe vizează perfecționarea competențelor didactice , astfel încât să depășim cu bine provocarea pandemică. Sănătatea noastră și a copiilor reprezintă premisa eficienței noastre!
Vă dorim să aveți un an școlar cu sănătate deplină, cu elevi responsabili și dispuși să privească spectacolul lumii cu entuziasm, cu dorința de a ști și de a demonstra rostul educației, fie că aceasta se realizează între pereții sălilor de clasă, fie la distanță. Doar împreună putem reuși să învingem inerția, pericolul de a ne îmbolnăvi, prejudecățile, temerile! (prof. Livia Silvia Marcu, director Casa Corpului Didactic)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu