vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaHOMOCEALocuință distrusă de flăcări la Homocea, în urma jarului căzut din sobă

Locuință distrusă de flăcări la Homocea, în urma jarului căzut din sobă

O familie din comuna Homocea, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Evenimentul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de vineri, 26 februarie a.c., apelul la 112, care a alertat pompierii militari fiind primit în jurul orei 17:00. La fata locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Pentru gestionarea situației de urgență, a acționat în cooperare și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Homocea. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, atât în interiorul locuinței, cât și la nivelul acoperișului. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de pompieri, după aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările. În urma producerii evenimentului, provocat cel mai probabil de jarul căzut din sobă pe materialele combustibile, au ars bunurile din 4 camere, precum și acoperișul locuinței, pe o suprafață de 100 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Reamintim cetățenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:

– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

– Nu lăsați ușa sobei deschisă.

– Nu supraîncălziți soba.

– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

– Stingeți focul pe timpul nopții.

– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu