Azi noapte, după ora 2:00, s-a dat alerta în comuna Dumitrești: o casă din satul Bălălăi era în flăcări. Localnicii și voluntarii SVSU din comună s-au mobilizat pentru a stinge focul. Din păcate, incendiul a distrus mica gospodărie. ”Ajunși la fața locului, s-a constatat că locuința ardea generalizat, aceasta fiind construită din lemn. În cel mai scurt timp s-a reușit izolarea incendiului. S-a intervenit cu o autospecială și 6 voluntari. În sprijin a intervenit și Detașamentul Râmnicu Sărat, cu o autospecială. Din păcate, proprietarul face parte din categoria persoanelor vulnerabile și are nevoie de ajutorul nostru. De fiecare dată, dumitreștenii au arătat că le pasă de cei aflați în nevoie. Sperăm că și de această dată se vor mobiliza exemplar pentru a-l ajuta pe proprietar!”, au transmis reprezentanții SVSU Dumitrești. (sursa foto: SVSU Dumitrești)
Locuință distrusă de foc în comuna Dumitrești. Apel pentru sprijinirea celui care a rămas fără casă
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -