duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieLucrările de mântuială de la blocurile ANL din Cartierul Democraţiei întârzie mutarea...

Lucrările de mântuială de la blocurile ANL din Cartierul Democraţiei întârzie mutarea în casă nouă a zeci de familii

Cele trei blocuri ANL construite în Cartierul Democraţiei, de pe strada Brăilei, nu a fost recepţionate tehnic de către Primăria Focşani, după ce edilii au constatat lucrări prost făcute. Construcţia blocurilor a început în primăvara anului 2015, iar autorităţile judeţene, respectiv Marian Oprişan, a promis celor care vor locui în aceste garsoniere şi apartamente că în decembrie 2015 se vor muta în casă nouă. Nu a fost să se întâmple nici în anul următor, 2016, din cauză că firma care a câştigat licitaţia, Lefter Construct, a lucrat şi încet, dar şi prost. Recepţia tehnică trebuia semnată pe 28 decembrie 2016, dar viceprimarul Marius Iorga spune că nu putea să-şi asume ceea ce a găsit acolo. „Lucrările de finisaj arată foarte prost. Au dat cu var şi au spoit uşile, geamurile, au lucrat neglijent. S-a dat un nou termen pentru remedierea problemelor, până pe 31 martie”, ne-a declarat Marius Iorga.

Locuinţele vor fi repartizate în special tinerilor care în urmă cu 13 ani au semnat contracte cu Primăria Focşani, sub încredinţarea că se vor muta în cel mai scurt timp în Cartierul Democraţiei. Familiile respective, care acum au depăşit limita de vârstă, nu au mai apucat să păşească în casă nouă, pentru că blocurile unde aveau repartiţie nu s-au mai construit iar şantierul a fost abandonat.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu