Președintele PNL, Ludovic Orban, și-a anunțat participarea la Balul PNL Vrancea, din această seară. Manifestarea a devenit, deja, o tradiție, 24 ianuarie fiind considerată drept Ziua Liberalilor Vrânceni. Anul acesta se împlinesc 139 de ani de liberalism în spațiul vrâncean. Alături de Ludovic Orban, printre invitați se vor număra europarlamentarul Siegfried Mureșan, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, senatorul Florin Câțu, deputatul Raluca Turcan, precum și alți parlamentari și lideri liberali din țară. Pe lângă discuții amicale și distracție, Balul PNL Vrancea are și o componentă caritabilă. ”La fiecare ediție a balului, PNL Vrancea și-a făcut o tradiție din a premia un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, un tânăr care face performanță într-un anumit domeniu sau un elev care are nevoie de susținere socială. Dacă la balul din 2018 PNL Vrancea îl premia pe talentatul pianist Matei Lăbunț, anul acesta premiul de excelență va merge la Gabriela Estera Iancu, o elevă care a fost admisă la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, fiind a doua pe listă din Vrancea și prima din Focșani.”, au precizat reprezentanții PNL Vrancea.
Ludovic Orban, invitat special la Balul PNL Vrancea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -