După ședința Biroului Politic Național, președintele PNL Ludovic Orban a susținut o declarație de presă la sediul partidului. Ludovic Orban a vorbit despre mandatul de negociere în cadrul constituirii viitoarei coaliții de guvernare cu USR-PLUS și UDMR. Iată ce a spus președintele liberalilor:
- Constatând că mandatul inițial prin care PNL a decis să desemneze candidat la premier pe Florin Cîțu și pe mine la șefia Camerei Deputaților a generat probleme, am luat decizia de a flexibiliza mandatul. Ca atare, PNL a decis următorul mandat:
- PNL, având o pondere de 55% în cadrul acestei majorități parlamentare, consideră legitim să desemneze candidat la premier și la șefia unei camere. Două posibile variante – Cîțu premier și eu candidat la președinția Camerei. Dacă se acceptă, acceptăm și varianta ca PNL să desemneze premier – subsemnatul și candidat la șefia Senatului Florin Cîțu. Am stabilit că trebuie să existe o pondere proporțională cu voturile primite de partide, PNL având 55%.
- Fiecare partid, pe baza criteriilor de integritate, are dreptul deplin de a-și desemna candidații. Nicio formațiune nu poate desemna un candidat al altui partid pentru o poziție care aparține partidului respectiv.
- PNL are deplina legitimitate de a-și desemna propriii candidați pentru funcțiile de demnitate publică.
- Sunt nevoit să comunic public pentru că înțelegerea avută nu a fost respectată. Dezmint orice minciună lansată pe surse de unii sau de alții.
- Mandatul nostru e formarea unui guvern cu USR-PLUS, UDMR, minorități. Sunt convins că, în perioada următoare, va exista mai multă înțelepciune și mai mult respect.