Primăria Tulnici a reușit să amenajeze în comună un Punct de Lucru pentru Situații de Urgență. Imobilul unde va funcționa Punctul de Lucru ISU se află la intrarea în comuna Tulnici. Aici era un dispensar veterinar abandonat și în paragină, pe care administrația locală l-a preluat și l-a transformat. Cu o investiție de la bugetul local de circa 650.000 de lei, Primăria a amenajat și dotat Punctul de Lucru ISU, inclusiv spații de cazare și bucătărie pentru personal. La amenajarea clădirii s-a implicat și Obștea Tulnici. Primăria Tulnici are, deja, o autospecială de stingere cu apă și spumă. Urmează ca ISU Vrancea să aducă o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Punctul de Lucru ISU Tulnici va deservi o bună parte din zona de munte a județului, mai ales că se află la drumul național 2D, intens circulat. La ceremonia oficială de inaugurare ce va avea loc luni, 14 iunie, vor participa autorități locale și județene, precum și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Luni se deschide Punctul de Lucru ISU Tulnici. Va fi prezent și ministrul Afacerilor Interne
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -