Astăzi se împlinesc 96 de ani de la nașterea jurnalistului Tudor Vornicu, una din cele mai cunoscute personalități vrâncene din domeniul mass-media. Originar de pe Valea Domoșiței, satul Angheleşti, comuna Rugineşti, judeţul Vrancea, Tudor Vornicu a avut o carieră în care a reușit să treacă prin toate domeniile jurnalismului și să aibă un destin fabulos. Numele „Vornicu” (titlu boieresc) nu e o potriveală, ci are o ascendenţă nobilă. „Vornicul” Tudor avea rădăcini în Piemont, una dintre regiunile cel mai bogate din nordul Italiei, grație bunicului din partea mamei, Guido Gianetti, descendentul unei familii însemnate. De asemenea, bunica mamei era contesă austriacă. Visător şi călător pasionat, papa Guido a ajuns împreună cu soţia pe meleaguri româneşti, unde s-a stabilit la invitația prinţesei Mavrocordat. Astfel, Tudor s-a ivit mai târziu din miezul acestui interesant melanj cultural, motiv pentru care în familia Vornicu se vorbea în italiană, în franceză şi în română cu egală uşurinţă.
Povestea sa de viață este plină de provocări, în anul 1930, familia sa va fi nevoită să se strămute în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala: Galați, Tulcea, apoi București, la licee de renume, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. Intră de tânăr crainic sportiv la Radio, apoi gazetar la „Sportul popular” și redactor la „Scânteia”, fiind coleg de redacție într-o perioadă cu Emanoil Valeriu, Max Banus și Emanoil Petruț (originar tot din județul Vrancea, Mărășești). Cariera lui Tudor Vornicu intră în linie dreapta la sfârșitul anilor ‘50, când este trimis atașat cultural la Ambasada României de la Paris. Datorită programelor din anii ’60 -‘70 și emisiunilor celebre, a fost comparat deseori cu realizatorul francez Leon Zitrone, iar până în 1989, cei din televiziune traduceau sintagma TVR prin „Tudor Vornicu și alții”.
Şefu’, sau „Şeriful”, cum era alintat de colegi, a fost sufletul emisiunilor care dăruiau românilor cultură, informaţie şi multă diplomaţie pentru acele vremuri, devenind un refugiu în bezna totalitară. Profesionist şi fidel darului său de om de radio şi televiziune, Tudor Vornicu mărturisea: „Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţânată sau „Pune osu’!” ori „Sânge pe pereţi!”, ziceri ce impulsionau colaboratorii săi, chiar dacă îi certa sau îi lăuda, cu siguranţă îi învăţa meserie. Are merite incontestabile în modernizarea Televiziunii Române și la realizarea unor emisiuni de divertisment extrem de apreciate dar și la înființarea unor manifestări culturale de mare anvergură care au rezistat timp de mai mulți ani, precum Festivalului de muzică „Cerbul de Aur”. Ne-a părăsit mult prea devreme, pe 2 aprilie 1989, la vârsta de 63 de ani, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
În urma lui Tudor Vornicu au rămas emisiunile, prietenii, colaboratorii, cei care l-au ştiut, l-au iubit şi şi-au amintit cu drag de el în demersul lui Annie Muscă, cea care a scris o carte despre el, în 2008, ce a apărut, la Editura Terra din Focşani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, această omagiere fiind susținută de Sanda Ţăranu, Irina Margareta Nistor, Cristian Ţopescu, Mircea Albulescu, Dan Mihăescu, Octavian Sava, Ileana Pop și Valeriu Lazarov. Casa de Cultură din Adjud îi poartă numele, la Televiziunea Română există studioul „Tudor Vornicu”, iar Asociaţia Presei Sportive acordă celor mai buni realizatori de emisiuni de profil, Premiul „Tudor Vornicu”.
Nu ştim cum ar fi arătat astăzi emisiunile lui Tudor Vornicu, dacă mai era printre noi, însă cu siguranță astfel de oameni reprezintă o Enciclopedie a radioului şi televiziunii româneşti, un început şi niciodată un sfârșit pentru că ei vor dăinui prin tot ce au lăsat în urmă. (Centrul Cultural Vrancea / sursa: Volumul biografic „Tudor Vornicu”, 2008, Editura Terra din Focşani).
