Mai mulți actuali sau foști angajați ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au fost dați în judecată de instituție, pentru a recupera 155.514 de lei. Suma a fost declarată neeligibilă într-un proiect al CSM finanțat cu fonduri norvegiene. Printre pârâți se află Mirela Stancu, judecător al României la Tribunalul Uniunii Europene, și Roxana Petcu, șefa Inspecției Judiciare. Procesul a fost deschis de CSM în 2020, la Tribunalul București, instanță care a respins cererea Consiliului pe motiv că s-a prescris dreptul la acțiune. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București care a decis rejudecarea cazului, după ce a constatat că CSM a deschis procesul de recuperare a banilor în termenul legal.
Din motivarea judecătorilor rezultă că suma de 155.514 de lei a fost declarată neeligibilă printr-o decizie a ministerului Justiției emisă în ianuarie 2018, „în cadrul proiectului intitulat „Îmbunătăţirea accesului la justiţie – O abordare integrată cu accent pe populaţia de etnie romă şi alte categorii vulnerabile” din cadrul programului RO24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”, finanţat prin Mecanismul financiar norvegian”. Sumele care trebuie returnate de cei 11 angajați variază proporțional în funcție de salariul net al fiecărui beneficiar, adică între 5.800 de lei și 115.000 de lei, bani încasați ilegal.
Articolul integral, pe PRESShub.