În contextul atenționărilor meteorologice de temperaturi scăzute, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță a fost emisă o dispoziție pentru stabilirea măsurilor care urmează a fi luate în sprijinul populației. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Instituțiilor Prefectului convocarea comitetelor județene pentru situații de urgență, asigurarea bunei funcționări a utilităților publice si monitorizarea evoluției stocurilor de materiale antiderapante destinate intervenției pe rețeaua de drumuri la nivel național.
Echipajele SMURD și ale serviciilor de ambulanță vor fi prezente în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost, pentru identificarea acestora și transportul la centrele de cazare temporară amenajate de autoritățile locale. De asemenea, pacienții dializați și femeile însărcinate, care, din cauza fenomenelor meteorologice, riscă să rămână blocați în zone izolate, vor fi transportați la unitățile sanitare din teritoriu și internați la secțiile de specialitate.
Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne recomandă cetățenilor să evite petrecerea unui timp îndelungat la temperaturi scăzute, mai ales în cazul persoanelor care suferă de diverse afecțiuni, să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate, iar orice situație de risc să fie sesizată la numărul unic de urgență 112. Celor care pornesc la drum le recomandam să aibă autoturismele echipate de iarnă, să se deplaseze cu viteză redusă, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule și să folosească frâna de motor. De asemenea, înainte de a porni la drum, se recomandă verificarea funcționării instalației de încălzire, precum și existența unei cantități suficiente de combustibil. Totodată, pentru evitarea producerii unor incendii, pompierii recomandă verificarea instalațiilor de încălzire și evitarea folosirii unor surse de căldură improvizate. (comunicat Ministerul Afacerilor Interne)