Înainte de Revelion, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală a emis Ordinul nr. 4140, publicat în Monitorul Oficial al României din data de 29 decembrie 2017. Conform acestui act, toate persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente, drepturi de autor sau alte tipuri de contracte de colaborare, şi care estimează că vor câştiga peste 22.800 lei brut în 2018, respectiv 1.900 de lei pe lună, sumă care include şi contribuţiile sociale, trebuie să-şi plătească singure la Fisc sănătatea şi pensiile. Firmele urmează să le achite numai impozitul pe venit de 10%. Nu sunt exceptaţi nici cei care, în afara contractului de colaborare, mai au şi un contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Ordinulpreședintelui ANAF stabileşte că toate persoanele fizice, care realizează venituri peste 22.800 de lei, altele decât cele de natură salarială, îşi vor plăti singure contribuţiile sociale. Celelalte, care câştigă sub acest plafon, au obligația de a completa Formularul 600, dar nu sunt obligate să achite CAS, însă nu vor fi asigurate în sistemul de pensii. Conform unor calcule estimative, o astfel de persoană fizică va câștiga cu peste 200 de lei mai puțin în acest an față de anul trecut. Este puțin probabil ca firmele să fie dispuse să dea colaboratorilor sumele aferente contribuțiilor sociale. Astfel, cei care câștigă bani din profesii liberale vor achita din propriile buzunare contribuțiile sociale.
Datele neoficiale indică un număr de 1,6 milioane de români care au obţinut anul trecut venituri din activităţi independente şi chirii şi care vor trebui să depună Formularul 600, până pe 31 ianuarie. Reprezentanţii ANAF susţin că formularul poate fi trimis şi prin poştă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă cei mai mulţi români vor alege să meargă la ghişeele ANAF, ca să fie siguri că vor completa corect formularele. După completarea acestora, oamenii vor primi acasă o decizie de impunere cu sumele pe care vor trebui să le achite. Plăţile se vor face trimestrial, în 4 rate egale: până la 25 martie, până la 25 iunie, până la 25 septembrie şi până la 25 decembrie.