În cursul primelor 8 luni ale anului 2017, față de aceeași perioadă a anului 2016, pe raza județului Vrancea, numărul accidentelor grave de circulație si consecințele acestora au scăzut considerabil. Pentru prevenirea producerii accidentelor grave, polițiștii rutieri au desfășurat în această perioadă un număr de 81 acțiuni folosind autospecialele dotate cu aparatura Radar. Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate un numar de 35950 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legislației privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 13825 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, alte 2409 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor privind traversarea ori deplasarea pe partea carosabilă a pietonilor, iar bicicliștii au fost sancționați pentru 1449 de abateri ori încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice.
În primele 8 luni ale anului 2017 au fost reținute un număr de 4368 permise de conducere, față de 3250 de conducători auto s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h, iar alți 304 conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept, în această situație suspendându-se dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile. Au mai fost constatate un număr de 351 de infracțiuni la regimul rutier .
În primele 8 luni ale anului 2017 s-au înregistrat cu 15 accidente grave de circulatie mai puține față de perioada similară a anului 2016, soldate cu -5 persoane decedate și -11 persoane rănite grav. Principalele cauze de producere a accidentelor de circulație au fost:
1.abaterile săvârșite de pietoni (traversare neregulamentară, deplasarea pe partea carosabilă, traversarea pe marcajul rutier la culoarea roșie a semaforului)
2.viteza neregulamentară sau neadaptată
3. abateri bicicliști
Cele mai multe accidente grave s-au produs pe drumurile naționale: 66 accidente grave, 13 persoane decedate, 85 persoane rănite grav.
Având în vedere că, în perioada următoare, condiţiile meteorologice se pot caracteriza prin răcirea vremii si instalarea fenomenelor specifice toamnei, polițistii Serviciului Rutier Vrancea recomandă cetăţenilor să respecte cu strictețe regulile de circulație si principiile conduitei preventive, urmărind:
– Să nu conducă autovehicule pe drumurile publice după ce în prealabil au consumat bauturi alcoolice.
– Adaptarea permanentă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum , astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
– Utilizarea corectă a luminilor de întâlnire sau de zi pe timpul zilei pe drumurile naţionale- europene şi chiar pe celelalte categorii de drumuri precum şi a luminilor de ceaţă la apariţia acestui fenomen.
– Păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, mai ales atunci când deplasarea se face pe un drum acoperit cu apă sau mâzgă.
– Utilizarea de către toţi ocupanţii autovehiculelor a centurilor de siguranţă. Copiii sub 135 cm înălțime trebuie să fie asigurați în scaune speciale omologate, adaptate greutății lor.
– Evitarea acţionării bruşte a sistemului de direcţie si a mecanismului de frânare al autovehiculului.
– Folosirea cu precădere a “frânei de motor” în locul frânei de serviciu (de picior ), iar pentru cei care nu au folosit până în prezent acest procedeu, ar trebui să exerseze in condiţii de carosabil uscat. “Frâna de motor” se realizează prin schimbarea vitezei in timpul mersului dintr-o treaptă superioară într-una inferioară, fără a se acţiona frâna de picior.
Totodată, este necesar să le reamintim pietonilor necesitatea respectării cu stricteţe a regulilor privind deplasarea pe drumurile publice, prin evitarea pe cât posibil a folosirii părţii carosabile după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Căruţaşilor le recomandăm evitarea supraîncărcării atelajelor hipo folosite în campania de toamnă, evitarea deplasării pe drumurile naţionale europene precum si deplasarea după lăsarea întunericului fără folosirea luminilor de semnalizare a atelajului prevăzute de lege. O atenţie sporită trebuie să acorde acestia la patrunderea pe drumurile cu circulaţie prioritară, asigurarea temeinică putînd să conducă la evitarea unor accidente grave. (IPJ Vrancea)