Maratonistul vrâncean Ilie Roșu, colonel în rezervă, va fi omagiat la acest sfârșit de săptămână. Ilie Roșu a participat la sute de curse din țară și din străinătate, colecția sa de diplome, premii, fotografii și steaguri fiind una impresionantă. În memoria acestuia, sâmbătă, 18 mai, se va organiza ”Maratonul Siretului Ilie Roșu”. Evenimentul va începe la ora 10:00, în fața casei acestuia, din Adjudu Vechi. „Dacă vrei, poți, nimic nu e imposibil și niciodată nu-i prea târziu să poți și tu! Dacă ai avut vreodată un vis la care ai renunțat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar SĂ VREI ȘI TU! ÎNCEPE DE MÂINE!”, spunea Ilie Roșu.
„Maratonul Siretului” din acest an a fost organizat de o echipă alcătuită din membrii familiei, prieteni și colaboratori: Marian Drăghici, George Nica, Nicolae Damian, cpt. (r) Petrică Nica, col. (r) Costel Stoica, Lili Roșu. Reamintim că Ilie Roșu și-a găsit sfârșitul chiar în timpul unei curse organizate de el. Este vorba de ”Maratonul Unirii”, organizat pe 24 ianuarie a.c. Ilie Roșu a căzut ca secerat după câteva sute de metri parcurse din această cursă. El a fost transportat la spital în stop cardiorespirator, iar eforturile medicilor au fost zadarnice. Ilie Roșu a fost înmormântat la Adjudu Vechi, cu onoruri militare. El a fost declarat post-mortem Cetățean de onoare al municipiului Focșani.