Sfântul Constantin a fost fiul împăratului Constantius Chlorus și al Elenei. S-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi Nis, în Serbia). După moartea tatălui său, din 304, a fost proclamat împărat. Intră în conflict cu Maxentiu, fiul împăratului Maximian, pentru că acesta dorea să ocupe funcția pe care el o deținea. În ziua premergătoare luptei cu Maxentiu, în anul 312, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i se descoperă Hristos și-l îndeamnă să pună semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va ieși biruitor din luptă.
În anul 313 a dat un decret prin care oprește prigonirea creștinilor și, astfel, creștinismul devine religie permisă în imperiu. Religia creștină va deveni religie de stat, în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scutește Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donații și le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecați după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creștinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu). Amintim că, în vremea împăratului Constantin, s-a ținut primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, unde a fost înlăturată erezia lui Arie și s-au alcătuit primele articole din Crez. Împăratul Constantin a murit în anul 337, la zece ani de la trecerea la cele veșnice a mamei sale. Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. El a fost înmormântat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.
Împărăteasa Elena, mama sfântului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. A zidit biserica Sfântului Mormânt, biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret și multe alte sfinte lăcașuri. (sursa: crestinortodox.ro)
Conform datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sunt aproape 1,8 milioane de români care își sărbătoresc astăzi ziua numelui, în majoritate femei: peste 1,1 milioane. Cele mai frecvente nume sunt: Elena – 836.381; Ileana – 96.326; Lenuța – 60.512; Constanța – 40.397; Ilinca – 27.969; Constantina – 19.737. Bărbați care își serbează onomastica de Sfinții Constantin și Elena sunt aproape 683.000. Cele mai frecvente nume sunt: Constantin – 428.728; Cosmin – 116.663; Costel – 74.882; Costică – 24.429; Costin – 22.183; Costinel – 10.540.