duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaMarian Oprișan susține că unele persoane se folosesc de numele său pentru...

Marian Oprișan susține că unele persoane se folosesc de numele său pentru a obține anumite avantaje

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a transmis o scrisoare deschisă în care susține că unele persoane din spațiul public se folosesc de numele său pentru a obține anumite foloase. ”În aceste zile am aflat cu îngrijorare și indignare faptul că numele meu este folosit, fără acordul meu, de diverse persoane care au o oarecare vizibilitate publică. Am luat la cunoștință, cu stupoare, că în numele lui Marian Oprișan, unele persoane transmit în spațiul public informații false referitoare la activitatea sau la implicarea mea în diverse acțiuni sau afirmă că eu aș fi spus sau aș fi promis anumite lucruri. (…) Îi sfătuiesc pe toți cei care se folosesc de numele meu, pentru a obține diverse foloase sau pentru a câștiga capital de imagine pe seama mea, prin manipularea și inducerea în eroare a altor persoane, să înceteze această practică, pentru că <minciuna are picioare scurte>”, a transmis Marian Oprișan.
Am încercat să aflăm detalii despre acest caz și să lămurim, măcar parțial, despre ce persoane ar fi vorba. Contactat telefonic, președintele PSD Vrancea nu a vrut să ne dea detalii. ”Este vorba de persoane din instituțiile statului, de funcționari publici, unele cunoscute altele mai puțin cunoscute, care se folosesc de numele meu. Comunicatul pe care l-am transmis este destul de explicit și nu vă spun mai multe”, ne-a declarat, telefonic, Marian Oprișan. Deși am insistat, șeful PSD Vrancea nu a vrut să ne spună din ce medii provin persoanele incriminate: politică, afaceri, Consiliul Județean, Primăria Focșani, instituții publice etc. Nu este prima dată când Marian Oprișan reclamă faptul că se folosește numele său în diverse situații. Nici în precedentele cazuri el nu a oferit amănunte.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu