A apărut un nou număr al revistei digitale a elevilor de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani. În ton cu vremurile pe care le traversăm, materialele din acest număr au ca temă/ subiect/ punct de referință … masca. ”Numărul din noiembrie 2020 al revistei digitale a CNAIC, „Cuza Vodă 47″ are tema … „Cu mască, fără mască”, desi articolele nu abordează doar măștile impuse de pandemie, ci diverse alte tipuri de măști: măștile tradiționale din zona Vrancei, măștile în decursul istoriei, măștile invizbile din viața socială, măștile fără număr, sau cele ale supereroilor. Autorii articolelor, elevi în clasele IX-XII, abordează cu seriozitate și curaj diverse subiecte, din toate reieșind nevoia de a depăși momentul anului 2020, marcat de purtarea măștii. Este vorba de Mihail Pătrășcanu, Sergiu Andrei Țandără, Daria Antonescu, Georgiana Cernat, Alexandra Nuță, Ana Irimia, Daria Boboc, Flavia Obodariu, Ana Iordăchescu, Andreea Dima, Vlăduț Emanuel Văsîi, Daria Pîrcălăbescu. Redactori web: Eugen Zdrâncu și Diana Ștefan. Coordonator număr: Ana Irimia.” (prof. Gabriela Obodariu)
- Advertisment -