sâmbătă, septembrie 21, 2024
AcasăStiri InterneMașină de poliție implicată într-un accident, în Focșani

Mașină de poliție implicată într-un accident, în Focșani

În cursul nopții, în jurul orei 1:40, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, pe Bulevardul Brăilei, din cauza neasigurării la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție care circula pe același sens, către DN2 E85. În urma coliziunii, autospeciala de poliție a fost proiectată în gardul unei societăți comerciale. Inițial, au rezultat doar pagube materiale, însă ulterior, un pasager din autoturismul care a intrat în coliziune, în vârstă de 20 de ani, a acuzat vătămări corporale, fiind transportat la o unitate medicală.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Vrancea / foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu