Perioada concediilor de vară își spune cuvântul și în ceea ce privește traficul pe drumurile din Vrancea și nu numai. Luna august marchează un vârf al aglomerației pe drumurile care traversează județul dar și pe bulevardele și pe străzile din Focșani.
Șoferii (dar și pasagerii) trebuie să se înarmeze cu multă răbdare dacă se află în trafic, în această perioadă. De altfel, cei care au mers pe jos sau cu mașina în ultimele zile au remarcat cozi de autovehicule de sute metri pe bulevardele principale din municipiu – București, Unirii, Independenței, Mărășești, Brăilei – sau pe străzile Cuza Vodă, Bucegi, Republicii, 1 Decembrie etc. Ca de obicei, zona centrală a dat cele mai mari bătăi de cap șoferilor grăbiți. Și drumul european 85 (cu tot cu partea de ocolire a Focșaniului) s-a aglomerat mai mult decât de obicei. Chiar dacă nu se produce niciun accident, zona cuprinsă între Tișița și Dumbrăveni este înțesată de autovehicule care circulă bară la bară, pe cele două benzi ale ambelor sensuri de mers.