vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicMăsuri de sprijin pentru economia românească, cu fonduri europene

Măsuri de sprijin pentru economia românească, cu fonduri europene

Executivul a adoptat în ședința de vineri noi acte normative care sprijină economia afectată de pandemia COVID-19. Mai precis, au fost adoptate actele normative care prevăd acordarea de granturi în valoare de 1 miliarde euro IMM-urilor, dar și implementarea Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție în valoare tot de 1 miliard de euro. Pachetul legislativ propus de Ministerul Fondurilor Europene este compus și din hotărârile de Guvern adoptat săptămâna trecută prin care sunt care sunt reglementate Programul Naţional pentru Competenţe digitale dedicat angajaţilor IMM-urilor, respectiv Programul Național de Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural. Pachetul va fi completat în curând cu unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați care vor beneficia de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pentru sprijin educațional. Valoarea nominală a unui tichet va fi de 500 lei /an. Un alt proiect de act normativ privește programul național de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, cu o alocare de 150 milioane de euro.

1 miliard de euro, granturi pentru IMM-uri

Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile certifică cele trei tipuri de granturi acordate IMM-urilor:

  • 100 de milioane euro pentru microgranturi: IMM-uri fără niciun angajat, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în domeniile cultural-artistice și cinematografie, cabinete medicale individuale implicate în tratarea pacienților infectați cu COVID. Valoarea unui microgrant va fi de 2.000 euro și vor fi sprijiniți aproximativ 50.000 de beneficiari

Granturi pentru capital de lucru în cuantum de 350 milioane euro acordate IMM-uri din domenii de activitate precum: HoReCa, servicii de transport, industria de evenimente, edituri și biblioteci. De aceste finanțări vor beneficia aproximativ 65.000 de firme din România

  • 550 milioane de euro pentru granturi de investiții: IMM din industria alimentară, energie, echipamente, servicii de îngrijire, reparații și întreținere, turism, hoteluri, confecții etc. Valoarea acestora va fi între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse pentru contractarea de finanțări.

Granturile vor fi acordate de către administratorii schemei de ajutor de stat – Ministerul Economiei, Energiei și al Mediului de Afaceri (MEEMA) în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

1 miliard euro pentru racordarea consumatorilor la rețeaua de gaze naturale până la finalul anului 2029

Cel de-al doilea act normativ adoptat în ședința de Guvern de vineri face referire la Programul Național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale. Cu o alocare totală de 1 miliard de euro, programul va fi finanțat pe parcursul a două perioade de programare: aproximativ 200 milioane euro în timpul actualului Cadru Financiar Multianual (2014-2020), prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și aproximativ 800 milioane euro în viitorul exercițiu financiar 2021-2021, prin intermediul Programului Operațional Transport. Astfel, programul va putea fi implementat până la finalul anului 2029. Racordarea la gaze naturale are două obiective majore. Pe de o parte, Guvernul României și-a propus creșterea standardelor de viață al populației, prin îmbunătățirea condițiilor de încălzire și de preparare a hranei, dar și hranei, iar pe de altă parte prin reducerea poluării, având în vedere că multe dintre locuințe sunt acum încălzite pe bază de lemne, cu impact major în emiterea de noxe și poluanți, în contradicție cu politicile de mediu ale Uniunii Europene.

Vor fi finanțate proiecte care vizează:

  • înființarea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul locuințelor și instituțiilor publice, agenților economici precum și a altor categorii de consumatori;
  • extinderea rețelelor de distribuție inteligentă a gazelor naturale pentru racordul consumatorilor;
  • transformarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale existente în rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru racordul.

Vor putea depune proiecte:

  • unitățile administrativ teritoriale;
  • parteneriate constituite din unități administrativ teritoriale cu condiția ca până la începerea etapei de operare a infrastructurii construite să se constituie în Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. (Ministerul Fondurilor Europene)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu