vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneMăsuri de sprijin pentru sistemul naţional de învăţământ, pe durata stării de...

Măsuri de sprijin pentru sistemul naţional de învăţământ, pe durata stării de alertă

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri, 19 august, o serie de modificări şi completări, propuse de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare. Între acestea se regăseşte şi acordarea posibilităţii şcolilor, pe durata stării de alertă, de a organiza concursuri în vederea ocupării poziţiilor vacante sau temporar vacante pentru posturile didactice şi nedidactice, dar şi pentru posturile vacante de asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi medici din unităţile de învăţământ.

Măsura este esenţială în actualul context epidemiologic, întrucât este nevoie de un cadru legal flexibil care să permită luarea unor decizii aplicate şi adaptate nevoilor locale, având în vedere situaţiile specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. De asemenea, în condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri, în funcţie de dinamica răspândirii SARS-CoV-2, reglementarea unui cadru juridic adecvat şi, implicit, a securităţii raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură erau imperios necesare.

În acelaşi context, a fost reglementată şi procedura de suspendare, pe durata stării de alertă, a activităţilor didactice care impun prezenţa fizică în învăţământul preuniversitar şi universitar. Astfel, în unităţile de învăţământ preuniversitar, aceste activităţi se pot suspenda, la propunerea Consiliului de administraţie din şcoală, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană/Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Aprobarea este dată, prin hotărâre, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Activităţile didactice care impun prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior se pot suspenda prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării. Detalii, pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu