vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateMăsuri speciale pentru comercializarea produselor alimentare până la Sărbătorile de Paști

Măsuri speciale pentru comercializarea produselor alimentare până la Sărbătorile de Paști

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a stabilit un plan general de măsuri și acțiuni care se vor derula până pe data de 3 mai a.c. Acestea vizează menținerea igienei și siguranța alimentară în toate spațiile unde se comercializează produse alimentare de origine animală și non-animală. În ceea ce privește vânzarea ouălor, producătorii și comercianții care valorifică ouă pentru consum uman, precum și fermele producătoare și centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislației sanitare veterinare în vigoare, iar ouăle destinate comercializării se vor transporta numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar. Ouăle valorificate de către producătorii particulari vor fi examinate ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Specialiștii ne dau sfaturi cu privire la calitatea ouălor.„Este interzisă comercializarea ouălor cu coaja crăpată sau lovită; acestea vor fi retrase de la vânzare și vor fi dirijate pentru valorificare în scopuri tehnice sau dirijate către o unitate de neutralizare. Ouăle proaspete prezintă coaja cu aspect mat, rugos, comparativ cu ouăle vechi la care coaja este lucioasă și netedă. La un examen simplu al densității în apa de robinet, ouăle proaspete trebuie să rămână la fundul vasului în care sunt puse, cu axul longitudinal paralel cu fundul vasului sau acesta să formeze cu fundul vasului un unghi de maxim 30-45 grade”, avertizează inspectorii ANSVSA.
Laptele crud, destinat vânzării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om, prin intermediul laptelui. Produsele din lapte pot fi valorificate de către micii producători, în spații înregistrate sanitar veterinar în condițiile în care producătorul deține: documentul de înregistrare sanitară veterinară pentru vânzare directă sau vânzare cu amănuntul și certificatul de producător; fișa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar; carnetul de sănătate cu viza medicului uman. Producătorul trebuie să ofere consumatorului date privind identitatea, sortimentul de produs și data obținerii produsului, înscrise pe o etichetă atașată pe ambalaj sau pe tăblițe/panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat.
Expunerea produselor trebuie să se facă în vitrine, în recipiente confecționate din materiale necorodabile, ușor de curățat și igienizat (plastic, ceramică etc.). Comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosință (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar). Sunt permise transportul și păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecționate tradițional din lemn (putini), cu condiția ca acestea să fie curate și identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilității produselor și prevenirea contaminării. Alte produse alimentare tradiționale, precum cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, se pot comercializa în spații amenajate și înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, sub controlul personalului de specialitate.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă cetățenilor să cumpere produse alimentare numai din unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Se vor crea echipe mixte de control formate din reprezentanți ai DSVSA, OJPC, IPJ, ANAF. ”Noi acordăm, în următoarea perioadă, o atenție specială unităților de sacrificare și comercializare a cărnii de miel. Dar măsurile și controalele noastre vizează atât produsele de origine animală cât și cele de origine non-animală. Vor fi verificate piețele, târgurile, complexele comerciale, centrele de sacrificare și procesare, spațiile de depozitare, unitățile de alimentație publică, magazinele unde se comercializează carne, ouă, lactate, pește, cozonaci și alte produse alimentare”, ne-a declarat dr. Necula Botezatu, directorul DSVSA Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu