duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneMEC: aproape 7% absența la proba de Matematică, 3 elevi au avut...

MEC: aproape 7% absența la proba de Matematică, 3 elevi au avut temperatura peste 37,3 grade, 4 candidați eliminați pentru tentativă de fraudă

Astăzi, 17 iunie, pentru aproximativ 172.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică.  Prezența la această probă de examen a fost de 93.1%, iar un procent de 6.9% reprezintă absenții. Un număr de 3 (trei) candidați au avut temperatura peste maximul admis. Aceștia vor susține examenul în etapa specială din data de 30 iunie, iar pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 (patru) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu). Astăzi, conform centralizării, 167 de candidați se aflau în izolare și 20 de candidați erau spitalizați/se aflau în carantină. În cazul unei candidate din județul Hunedoara, care acuza senzații de disconfort abdominal, a fost necesară intervenția echipei SMURD care a transportat eleva la spital, unde a fost internată pentru investigații. Eleva va putea susține proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Națională – 2020.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost/vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Mâine, 18 iunie, 10.311 elevi  vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie. (MEC)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu