duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieMedic nou la Secția ATI a Spitalului Județean Focșani. Secția are, deocamdată,...

Medic nou la Secția ATI a Spitalului Județean Focșani. Secția are, deocamdată, 10 paturi pentru pacienții COVID-19

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, a efectuat astăzi o vizită la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, pentru a purta o discuție cu managerul interimar, cu directorul medical și cu directorul economic, pe diverse teme ce țin de activitatea celei mai mari unități spitalicești din județ. ”Din ziua în care am devenit președinte al Consiliului Județean am ținut permanent legătura cu conducerea Spitalului Județean din Focșani, cu privire la necesitățile de finanțare, situația necesarului de cadre medicale și alte aspecte de natură organizatorică. Astăzi am primit asigurări de la managerul interimar că la Spitalul Județean nu sunt motive de îngrijorare pentru pacienți, condițiile de securitate și siguranță fiind respectate”, a punctat președintele CJ Vrancea. ”Totodată, am fost informat de managerul interimar al Spitalului Județean că la Focșani a venit, începând de astăzi, un nou medic cu specializarea ATI, urmând ca instituția să primească un răspuns și de la un al doilea medic contactat pentru a i se propune să lucreze la Terapie Intensivă. În prezent, secția are o capacitate de 10 paturi, urmând ca aceasta să fie dublată cât mai curând posibil. Implicit, se dorește asigurarea a două linii de gardă la Terapie Intensivă. Tot astăzi, am constatat că la Spitalul Județean era venită și o echipă de control trimisă de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, cu atribuții de verificare a instalațiilor electrice și a instalațiilor de alimentare cu oxigen din secția ATI”, a mai adăugat Cătălin Toma. Reamintim că Guvernul României a aprobat deja achiziția unei secţii mobile de Terapie Intensivă pentru SJU Focşani, aceasta urmând a ajunge în viitorul apropiat la Focşani. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu