sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneMedicii de familie vor primi câte 40 de lei pentru fiecare persoană...

Medicii de familie vor primi câte 40 de lei pentru fiecare persoană pe care o vaccinează la cabinete

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată, la 40 de lei/inoculare. Astfel, ordonanța de urgență aprobată pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare. Modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie. Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021. (sursa: Ministerul Sănătății)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu