sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateMedicul Colea va pleca pe ultimul drum de la Spitalul Militar

Medicul Colea va pleca pe ultimul drum de la Spitalul Militar

Conducerea Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu” din Focșani a făcut pregătirile necesare pentru a găzdui, în holul central, sicriul cu trupul neînsuflețit al colonelului doctor Horațiu Carmen Colea. Se așteaptă ca sicriul să ajungă în următoarele ore la unitatea unde a lucrat medicul Colea timp de aproape 27 de ani. Acesta a fost încadrat la unitatea medicală focșăneană în luna decembrie 1990. A fost șeful Secției Chirurgie și a condus Spitalul Militar, ca împuternicit, în două rânduri.
Horațiu Colea avea 56 de ani și doi copii. Doctorul Colea a fost găsit împușcat în cap, ieri după-amiază, în garajul său din spatele blocului unde locuia (zona Paco – Doi Stejari). Nu se știe, deocamdată, de vreun bilet lăsat de medic, prin care să explice gestul său. Din primele cercetări, se pare că medicul s-a împușcat în cap, cu un pistol Glock de 9 mm, pe care îl deținea în mod legal. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face la Spitalul Militar. Urmează ca familia să stabilească detaliile legate de înmormântarea doctorului.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu