Medicul primar chirurg Mihai Ionescu are competență în chirurgie laparoscopică nivel avansat; competență în chirurgie oncologică; competență în endoscopie digestivă diagnostică; competență în managementul serviciilor de sănătate. Efectuează intervenții chirurgicale laparoscopice: apendicectomii, colicistectomie sau intervenții pentru litiaza biliară, patologie herniară a peretelui abdominal, intervenții în sfera urologică, cu efortul susținut al întregii echipe anestezico-chirurgicale, cu rezultate foarte bune de recuperare pentru pacienți. De asemenea, aparatura cu care este dotat spitalul îi oferă medicului chirurg posibilitatea de a investiga pacientul intraoperator – colangiografia cu fluorescență cu ICG (Indocianina Verde). Această procedură a fost făcută în spitalul nostru de către medicul Mihai Ionescu încă din anul 2020. ,,Ne dorim, pentru viitor, să extindem sfera patologiei chirurgicale prin abord laparoscopic, astfel încât perioada de spitalizare și recuperare postoperatorie să fie cât mai scurtă și cu o minimă suferință a pacientului”, declară dr. Mihai Ionescu.
Medicul Mihai Ionescu vrea să extindă sfera patologiei chirurgicale la Spitalul Militar Focșani
Actul medical efectuat în Sectia Chirurgie Generală a Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Popescu’’ Focșani se ridică la standardele impuse de medicina modernă, atât din punct de vedere al aparaturii medicale cu care sunt dotate sălile de operație, cât și al profesionalismului și perfecționării continue a medicilor. În ultimii ani s-a înregistrat o tendință de utilizare, într-o mai mare măsură, a procedeelor laparoscopice, față de procedeele realizate prin chirurgia deschisă abdominală.
Se spune că măiestria medicului chirurg se arată atunci când, privind de pe margine operația, ai avea impresia că este atât de ușor de făcut încât oricine ar putea să o facă, iar dr. Mihai Ionescu dovedește că este un astfel de chirurg și ne mândrim cu el! Sănătate, vocație, tradiție! (text/ foto: plutonier major Galiță Adrian)
- Advertisment -