Antrenorul echipei de fotbal CSM Focșani 2007, Alin Chița, a transmis un mesaj suporterilor focșăneni, la final de an. Mesajul antrenorului este unul optimist, deși recunoaște starea ”dificilă” din punct de vedere financiar a clubului focșănean. Alin Chița își exprimă încrederea în găsirea de soluții care să asigure continuitatea activității sportive și în 2025.
”Dragi suporteri, iubitori ai fotbalului și prieteni ai sportului din Focșani,
2024 a fost un an plin de provocări, iar echipa a trecut prin momente dificile, inclusiv din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, jucătorii au dat dovadă de profesionalism și dăruire, chiar și în fața greutăților pe care le-am întâmpinat. Este un an în care, poate, o urare ar părea mică în fața provocărilor cu care ne-am confruntat, dar cei care au dus lupta până la capăt și au arătat caracter, precum și voi, suporterii, care sunteți sufletul sportului, meritați o urare de suflet.
Privim cu încredere spre 2025, cu speranța că stabilitatea și performanța vor fi cuvintele care vor defini anul viitor. Sperăm ca incertitudinile din club, care afectează echipa, să dispară și ca cei care conduc destinele clubului să găsească soluțiile necesare pentru a asigura continuitate și susținerea fanilor. Vă doresc un an nou cu multe bucurii, realizări și sănătate maximă! Forță CSM Focșani!”, a transmis antrenorul Alin Chița.
CSM Focșani 2007 se află pe locul 18 în clasamentul Ligii 2 de fotbal, cu 15 puncte acumulate în 17 jocuri. Este ultimul loc retrogradabil, iar bătălia va fi foarte dură cu celelalte echipe din vecinătate. CSM Focșani 2007 mai are de disputat 3 meciuri din sezonul regular: pe 22 februarie, acasă, cu CS Afumați; pe 1 martie, în deplasare, cu FC Voluntari; pe 9 martie, acasă, cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț. Chiar și cu două ipotetice victorii în partidele de pe teren propriu nu este sigură intrarea în play-out. Pe de altă parte, clubul sportiv al municipalității focșănene este într-o situație financiară extrem de dificilă, aproape fără ieșire. Clubul mai are nevoie de circa 15 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor din acest an: salarii, furnizori, parteneri etc. Este o sumă pe care Primăria Focșani nu o are la dispoziție pentru clubul sportiv. În cel mai fericit caz, Guvernul ar putea aloca o anumită sumă Primăriei Focșani, la final de an, însă este improbabil ca fondurile respective să acopere nevoile CSM Focșani 2007.