În această seară, locuitorii judeţului Constanţa au fost avertizaţi, printr-un mesaj Ro-Alert, că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Recomandarea pompierilor era ca oamenii să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. „În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată – 90 minute”, se precizează în mesaj. „Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune. Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional”, a transmis ISU Constanţa.
Înainte de emiterea mesajului Ro-Alert, deasupra litoralului românesc au zburat avioane militare şi, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, au fost primite trei apeluri la 112 de la cetăţeni.