Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări pentru acest weekend. În primul rând, până diseară, vom avea parte de cod galben de caniculă. În acest interval, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35/36 de grade celsius. Totodată, intrăm și sub incidența codului portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit meteorologilor, de astăzi la prânz și până mâine dimineață, local în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei, vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70-90 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35-40 de litri/mp și pe arii restrânse 50-70 de litri/mp.
În continuare, cel puțin până marți dimineață, în cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri/mp și izolat 40 de litri/mp. Meteorologii ne atenționează că disconfortul termic va fi accentuat, îndeosebi în regiunile sud-estice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 35/36 de grade celsius.