Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de viscol pentru zonele montane și județele din Moldova. Codul galben intră în vigoare din această seară și este valabil până duminică seară. Meteorologii susțin că, în Carpații Meridionali și de Curbură (inclusiv în Munții Vrancei), iar din dimineața zilei de sâmbătă și în cea mai mare parte a Moldovei, va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50-55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.
În același timp, în celelalte zone din țară, vor fi intensificări ale vântului și precipitații însemnate cantitativ. Vor fi ploi, lapoviță și ninsoare în toate regiunile, iar acolo unde vaninge se va depune un strat de zăpadă.