Administrația Națională de Meteorologie anunță că iarna își va face simțită prezența la acest sfârșit de săptămână. Începând de la noapte și până duminică la prânz, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent. Cantitățile de apă vor fi în general de 10-15 litri/mp și izolat de peste 20 de litri/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, temporar viscolind ninsoarea. În restul teritoriului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în special în dimineața zilei de sâmbătă, cu precădere în dealurile sudice.
Meteo: iarna încearcă să-și intre în drepturi la acest sfârșit de săptămână
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -