vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: noi alerte de vijelii, în mare parte din țară

Meteo: noi alerte de vijelii, în mare parte din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de specialitate. Județul Vrancea este vizat de o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Codul galben va fi valabil începând de astăzi, de la ora 12:00, și până sâmbătă, la ora 10:00, în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a zonei montane. În aceste zone se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20-25 de litri/mp și izolat peste 40 de litri/mp. În schimb, în sudul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia va fi avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată până mâine dimineață.

Pe de altă parte, meteorologii spun că, în cursul zilei de astăzi, disconfortul termic se va menține pe alocuri ridicat în Muntenia și Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. (sursa: ANM)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu