sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: ploi și vânt până mâine seară

Meteo: ploi și vânt până mâine seară

Meteorologii au actualizat informarea de specialitate privind evoluția vremii. Specialiștii ne transmit că, până vineri seară, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Astăzi, aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar mâine, cu precădere în jumătatea de nord a țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri/mp și, pe arii restrânse, 25-35 de litri/mp.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu