Meteorologii anunță o vreme caldă, în cursul zilei de astăzi, mai ales în partea de sud a țării, unde temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar după amiază se vor înregistra ploi în averse în zonele de deal şi de munte, izolat în rest. Vântul va avea intensificări, pe timpul ploilor, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 27 de grade Celsius. La noapte se anunță ploi în averse, cu tunete şi fulgere, mai ales în vestul ţării, şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi şi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va avea intensificări la munte şi în zona de sud-est, iar minimele termice vor fi cuprinse între 7 şi 13 grade.
Duminică, instabilitatea atmosferică se accentuează. Se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării, iar izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va avea intensificări în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime vor scădea faţă de zilele precedente. Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 17 şi 23 de grade Celsius.