Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de specialitate. O avertizare cod galben de vânt puternic vizează Carpații Meridionali și Orientali. Potrivit meteorologilor, de astăzi și până la noapte, vântul va avea intensificări îndeosebi la altitudini de peste 1700 de metri, cu rafale de până la 70-90 km/h, spulberând temporar zăpada și determinând scăderea vizibilității. Vântul va crea disconfort și în județele din Moldova, pe tot parcursul zilei de astăzi. Județele din Moldova se vor afla sub incidența codului galben de vânt până diseară. Meteorologii transmit că, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 55-60 km/h, astfel încât senzația de rece va fi accentuată. În jumătatea de nord a regiunii, zăpada va fi spulberată. În plus, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 40-50 km/h vor fi și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea și estul Munteniei.
De asemenea, meteorologii ne mai informează că, începând din această seară și până miercuri dimineață, în nordul, centrul și estul țării, vremea va fi deosebit de rece, local geroasă dimineața și noaptea, iar în cursul nopții de marți spre miercuri și în regiunile sudice. În aceste zone, temperaturile minime se vor încadra, în general, între -15 și -10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor coborî până în jurul a -20 de grade celsius. Maximele termice din cursul zilei de marți vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -6 și 0 grade.