Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea geroasă va continua în toată țara, timp de câteva zile. Informarea de ger transmisă marți, în vigoare până joi dimineață, va fi valabilă, astfel, cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni. „În această dimineață am înregistrat cele mai coborâte valori de temperatură din acest episod autentic de iarnă, cu -19 grade la Negrești, -7 grade la București (Băneasa), -8 grade la Afumați. Vremea va fi rece și în următoarele zile. Urmează o noapte geroasă, cu valori de temperaturi spre -15 chiar -16 grade Celsius, în special în zonele estice și centrale ale țării. Pe parcursul zilei de joi, vor mai crește ușor temperaturile, la nivelul maximelor diurne, între 0 până la 6 grade, însă vineri și sâmbătă, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât minimele înregistrate pe parcursul nopților se vor situa între -10 și -15, în zonele centrale, nordice și estice ale țării, până la -7 grade, în zonele mai joase de relief din sudul și sud-estul teritoriului.”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.
Meteo: vremea geroasă se prelungește
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -