La data de 13.10.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de către autoritățile din Franța, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada octombrie 2017 –septembrie 2019, membrii unui grup infracțional organizat ar fi comis fapte de trafic de persoane şi proxenetism pe teritoriul Franței. În urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că aceștia au recrutat tinere, cu preponderență din mediul rural, care proveneau din familii destrămate și fără posibilități financiare, cărora le promiteau o viață lipsită de griji și, prin intermediul metodei “loverboy”, le-au sedus după care le-au determinat să practice prostituția și să le remită sumele de bani obținute. Astfel, după ce transportau persoanele vătămate pe teritoriul Franței, membrii grupării publicau anunțuri pe diferite site-uri cu privire la serviciile sexuale prestate de către acestea, localitatea, durata de ședere a acestora şi un număr de telefon de contact. Clienții primeau mai apoi prin mesaj text mai multe detalii în legătură cu prestațiile sexuale propuse şi tarifele practicate. Membrii grupării foloseau mai multe linii telefonice pentru a atrage un număr mai mare de clienți și deplasau victimele în diferite locații, în scopul atragerii a cât mai multor clienți prin această formă de turism sexual. Câștigurile obținute, estimate la aproximativ 6000 de euro/lună/fată exploatată, erau păstrate în totalitate de către membrii grupării, rareori fiind împărțite în mod egal cu victimele, care, dacă încercau să fugă, erau amenințate și agresate.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, înscrisuri, telefoane mobile și laptopuri utilizate de către persoanele suspecte în desfășurarea activității infracționale. În cursul zilei de astăzi, la sediul SCCO Vrancea vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 8 persoane.
În cursul anului 2019, autoritățile franceze au procedat la arestarea unui număr de 9 suspecți, membrii ai aceluiași grup infracțional, acțiunea de astăzi de pe teritoriul României fiind faza a 2-a a operațiunii de destrămare a acestei rețele organizate. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureș și Iași și SCCO Vrancea și Buzău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (sursa: DIICOT)