sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăSocietateMetodele de fraudare cibernetică tip ”SMishing”

Metodele de fraudare cibernetică tip ”SMishing”

Mesajele de la curieri sau site-uri de online shopping sunt ceva obișnuit și mulți dintre noi le primim frecvent. Atacatorii cibernetici se pot, însă, folosi de această obișnuință a noastră pentru a derula fraude cunoscute ca “SMishing”. Astăzi vă supunem atenției trei exemple recente raportate de utilizatori.
SMishing-ul este o formă de tentativă de fraudă similară cu phishing-ul, dar care se realizează prin intermediul mesajelor text (SMS). Este o combinație a cuvintelor „SMS” și „phishing”.
Cum funcționează smishing-ul:
– Mesaje text frauduloase: Infractorii trimit mesaje text care par să provină de la o sursă de încredere, cum ar fi banca dumneavoastră, serviciu online sau o companie de livrare.
– Linkuri de phishing: Ca în exemplul din imagini, mesajele text pot conține un link care, odată ce este apăsat, direcționează victima către un site web fals. Vorbim despre un site-clonă care poate arăta asemănător cu site-ul legitim al companiei în numele căruia pare a fi trimis mesajul (ex: eMAG), dar are denumire diferită și este controlat de atacatori.
– Informații personale: Site-ul web fals este conceput pentru a părea real și pentru a solicita informații personale, cum ar fi parole, date de card sau date de autentificare.
Cum să vă protejați de smishing:
Nu faceți clic pe linkuri din mesaje text de la surse necunoscute.
Verificați adresa URL a site-ului web înainte de a introduce orice informații personale.
Nu furnizați niciodată informații personale prin SMS.
Instalați un software antivirus pe dispozitivul dumneavoastră.
Fiți atenți la mesajele text care vă solicită să acționați imediat sau să furnizați date de urgență.
Ce să faceți dacă credeți că ați fost victima unui atac de smishing:
Contactați imediat banca dumneavoastră, în cazul în care ați furnizat date de card sau date de autentificare la contul dvs.
Schimbați parolele pentru acele conturile online ale căror date le-ați furnizat după accesarea unor astfel de link-uri înșelătoare și activați autentificarea în doi pași (2FA)
Raportați incidentul autorităților – telefon 1911. (Directoratul Național de Securitate Cibernetică)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu