Reprezentanții transportatorilor au semnat un protocol cu firmele de asigurări și Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care se stabilește cuantumul RCA pentru anul viitor. Acesta va fi cu maximum 50% mai mare decât nivelul din luna iunie a.c. Semnarea protocolului a fost supervizată de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Concurenței. „Am căzut de acord să acceptăm o creştere de până la 50% a poliţei RCA şi să luăm ca preţ de referinţă luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ţinut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuaie 2016. Noi am cerut mai multe modificări şi aşteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia poliţe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislaţiei actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plăţii poliţiei RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliţei RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid”, a declarat Vasile Ștefănescu, unul dintre liderii asociațiilor transportatorilor.
Transportatorii au protestat săptămâna trecută în București cu câteva mii de autovehicule, fiind nemulțumiți de legislația românească în domeniu și, în mod special, de preconizata majorare a valorii RCA cu procente de până la 400%. În cazul în care companiile de asigurări și guvernul nu vor rezolva și celelalte revendicări, transportatorii anunță alte manifestări de protest, mult mai mari, începând cu luna februarie.