Guvernul a modificat Codul Muncii și a eliminat obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern pentru microîntreprinderi (firme cu maximum 9 angajați). Specificarea atribuţiilor postului se va putea face verbal, iar evidenţa orelor de muncă va fi făcută în condiţiile stabilite cu angajatul prin acord scris. „O altă ordonanţă de urgenţă oferă o gură de oxigen pentru aproximativ 445.000 de microîntreprinderi, care au sub 9 angajaţi. Am eliminat obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern. Acestea sunt acte birocratice care, pe lună, pentru o microîntreprindere cu 2 angajaţi presupune completarea unui set atât de consistent de documente. Practic, am eliminat munca în plus pe care angajatorii pot să o desfăşoare, fie verbal în relaţia cu angajaţii, fie printr-un act scris şi asumat de mână, întrucât vorbim despre întreprinderi mici şi mijlocii care au nevoie de flexibilitate în aceste relaţii de muncă.”, a explicat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, după ședința de ieri a Guvernului. Potrivit statisticii MMPS, în prezent, aproape 150.000 de microîntreprinderi din România au un singur salariat activ, 107.000 au doar 2 salariaţi activi, iar 64.000 au 3 salariaţi activi.
Microîntreprinderile nu vor mai avea condică de prezență și fișa postului pentru angajați
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -