Duminică, 14 ianuarie, la Mega Mall București a avut loc Concursul de șah rapid Grand Prix MegaChess, la care au participat 150 copii și juniori legitimați la secțiile de șah ale ACS Oxygen, ACS M.M. Mihail Marin București, AC De Șah Alfil Pitești, CS Șah Club Galați, CS Năvodari, CSM Ploiești, CS Voința Satu Mare, ACS Orășelul Copiilor București, CS Alcor București, Clubul Central De Șah București, CS Universitar De Șah București, CSS Nr. 2 București, ACS Hannibal București și CSM Focșani 2007. Întrecerea a fost organizată pe grupele: Turneul A – jucători până în 14 ani, Turneul B – jucători până în 10 ani, Turneul C – jucători până în 8 ani, în sistem elvețian, pe parcursul a 7 runde, timp de gândire 10 min. pentru fiecare jucător.
CSM Focșani 2007 a fost reprezentat la această competiție de 3 dintre sportivii de perspectivă ai secției de șah:
– Mălureanu Andrei a ocupat locul 1 în clasamentul general la categoria U14, cu 6 puncte acumulate;
– Pană Darius-Cristian a ocupat locul 2 în clasamentul general la categoria U10, cu 5,5 puncte acumulate;
– Sava Daniel a ocupat locul 2 la categoria U7, cu 5 puncte acumulate. (CSM Focsani 2007)