Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea va continua și în anul 2018 exercițiile pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Astfel, în prima miercuri din deschiderea noului an, respectiv în data de 03.01.2018, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităților administrativ teritoriale.Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Aceste exerciții sunt destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul judeţului Vrancea şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei.
Reamintim principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie: alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele, alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație, vor fi particularizate cu sintagma ”Execițiu!”
Sursa: Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea