vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateMihaela Gheorghe, premiu pentru întreaga activitate desfășurată în perioada pandemică la Gala...

Mihaela Gheorghe, premiu pentru întreaga activitate desfășurată în perioada pandemică la Gala Națională a  Excelenței în Asistență Socială

Marți, 15 martie 2022, într-un cadru festiv, Ateneul Român a găzduit Gala Națională a  Excelenței în Asistență Socială, ediția a VIII-a. În cadrul acestei Gale, Mihaela Gheorghe, asistent social principal și Șef Centru Module Familiale Mărășești, structură aflată în subordinea DGASPC Vrancea, a fost distinsă cu premiul pentru întrega activitate desfășurată în perioada pandemică 2020-2021. Nominalizarea colegei noastre pentru obținerea acestui premiu a fost făcută de către sucursala Teritorială Vrancea a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (C.N.A.S.R. VRANCEA), de către președintele sucursalei, Alina Gârleanu. Premiul obținut de colega noastră este unul care ne onorează. Acesta reprezintă recunoașterea dedicării și profesionalismului ei, a implicării și mai ales a dorinței de a fi mereu în sprijinul semenilor săi. Mihaela este un profesionist ambițios, determinat și permanent preocupat de dezvoltarea sa profesională. Evenimentul organizat de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, a devenit o adevărată tradiție pentru toți cei care activează în domeniul social, în fiecare an fiind premiați cei mai sârguincioși asistenţi sociali, dar şi a celor ce cu drag au contribuit la promovarea asistenţei sociale. Asistența socială nu este doar o profesie, este o vocație iar colegii noștri demonstrează în fiecare zi acest lucru. Mulţumim colegei noastre pentru activitatea remarcabilă în ceea ce priveşte asistenţa socială şi salutăm faptul că, în acest an, premiul în acest domeniu a revenit unui asistent social al DGASPC Vrancea!

 

  

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu