sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateMii de judecători și procurori cer stoparea modificărilor legilor justiției, promovate de...

Mii de judecători și procurori cer stoparea modificărilor legilor justiției, promovate de coaliția PSD-ALDE

Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, organizații profesionale reprezentative ale judecătorilor şi, respectiv, procurorilor, sub aspectul procedurii legislative de adoptare a modificărilor privind ”Legile justiţiei”, consideră că:

Singura soluție pentru depășirea acestei situații critice este reluarea dialogului, bazată pe principiile transparenţei instituţionale, astfel încât modificarea acestor legi, fundamentale pentru funcţionarea statului de drept, să se facă numai în urma unor studii de impact, a unei consultări reale a societăţii civile, Consiliului Superior al Magistraturii, corpului magistraţilor, Comisiei de la Veneţia, iar adoptarea lor să se bucure de încrederea cetăţenilor României, să contribuie la buna funcţionare și modernizarea sistemului judiciar şi să nu afecteze independenţa justiţiei, garanţie fundamentală a democraţiei.

Tragem încă o dată un semnal de alarmă cu privire la graba nejustificată și neprocedurală de a promova acest pachet legislativ, fără a fi prezentate motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, aspecte care încălcă flagrant recomandările Raportului Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, dat publicității la 15 noiembrie 2017

O astfel de pseudo-dezbatere parlamentară, fără un drept efectiv de susținere argumentată a amendamentelor, care ignoră punctul de vedere covârșitor majoritar al magistraturii și recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, privind independența sistemului judiciar, nu se poate face (și nici nu poate fi îmbrăcată într-o aparență de legitimitate) prin prezența doar a unor asociații profesionale, cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, exprimată inclusiv în sute de adunări generale.

Eliminarea principiului independenţei procurorului, înfiinţarea unor direcţii sau secţii având competenţă exclusivă în anchetarea magistraţilor, agravarea neconstituțională a răspunderii magistraţilor, diminuarea prin lege a atribuţiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii, întărirea atribuţiilor ministrului justiţiei în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, modificările ce se doresc a fi aduse funcţionării Inspecţiei Judiciare, sunt aspecte de natură să afecteze grav funcţionarea şi independenţa sistemului judiciar.

În consecință, considerăm că aceste proiecte succesive de modificare a ”legilor justiției” promovate prin Parlament, cu ignorarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților prin care se atrage atenția asupra nerespectării Constituției României, ar trebui respinse, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în cadrul MCV în legătură cu independența sistemului judiciar.

Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România îşi rezervă dreptul de a protesta prin toate mijloacele legale împotriva acestor modificări şi de a solicita imediat convocarea legală a Adunărilor Generale ale instanţelor şi parchetelor pentru a se pronunţa asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea adoptarea acestor modificări legislative și cu privire la pașii necesar a fi urmați pentru apărarea independenței justiției.

Dezbaterea parlamentară asupra legilor justiției neputând avea legitimitate prin prezența unor asociații profesionale cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, cele două asociații profesionale ale magistraților semnatare ale prezentului comunicat solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, dar și în virtutea principiului dialogului interinstituțional și al colaborării loiale între autoritățile statului, să adopte urgent o DECLARAȚIE – APEL în atenția puterii executive și puterii legislative pentru respectarea statului de drept și a recomandărilor Rapoartelor MCV.

Comunicatul este semnat de:

– ASOCIAŢIA PROCURORILOR DIN ROMÂNIA, procuror Bogdan Gabor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, președinte;

– FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA, judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte, judecător Ionuț Militaru, Curtea de Apel București, co-președinte.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu