O coaliție de guvernare înseamnă, în principiu, o colaborare a formațiunilor componente pe toate planurile și nivelurile. Așa că guvernarea PSD-PNL-UDMR ar urma să aibă corespondență și în teritoriu, nu numai la nivel guvernamental și parlamentar. Întrebarea este până unde se va merge cu această coaliție? Cât de ”jos” se va duce (în sensul nivelului de colaborare: regional, județean, local)?
În principiu, sunt așteptate schimbări în prefecturi și în instituțiile deconcentrate. Schimbări începuse să facă, deja, Guvernul Cîțu (cu susținătorii lui Orban), iar PNL ar fi înlocuit oricum o parte din oamenii săi din diverse instituții publice, pe motiv de iubire față de fostul președinte al partidului. Guvernul Ciucă va face primele schimbări la nivelul prefecturilor și al secretarilor de stat/subsecretarilor de stat și al șefilor de agenții/ autorități/ companii naționale. Apoi intră în malaxor instituțiile deconcentrate.
Astfel, potrivit unei împărțiri neoficiale (liderii politici nu au spus nimic concret în acest sens), postul de prefect al județului Vrancea ar urma să fie preluat de PSD. Sunt mai multe nume discutate în interiorul PSD Vrancea, gruparea Oprișan-Halici dorind să-și impună un om loial. Însă, se pare că președintele PSD Marcel Ciolacu va lua în seamă propunerea venită din partea lui Cristi Misăilă, cel care este pe cale de a prelua conducerea organizației PSD Vrancea. În structurile MAI din județ este, de altfel, o ușurare, o bucurie că a revenit PSD la butoane, cunoscându-se afinitățile șefilor din aceste unități (care au suportat orice, oricând, oricât de-a lungul anilor, din partea lui Oprișan&PSD, dar care s-au arătat deranjați de orice venea din partea altor partide). Și în alte instituții publice urmează înlocuiri de șefi, mai ales că mulți sunt cu delegație. Este posibil, de exemplu, să fie o paritate de 50%-50% între PSD și PNL în acest caz. Unii dintre șefi conduc instituțiile respective de mai mulți ani și au traversat cu succes mai multe guvernări. Jocurile și negocierile au apărut deja, iar prin unele locuri se fac diverse ”împărțiri” de funcții și poziții locale.
Ce se va întâmpla, însă, la nivelul administrațiilor locale? Acordul politic dintre PSD și PNL va merge până la consiliile județene și consiliile locale? La Consiliul Județean Vrancea, PSD are, deja, un post de vicepreședinte (doar cu numele, dar există). Câțiva consilieri județeni PSD mai dau, uneori, senzația de opoziție, dar nu au fost probleme majore în relația PSD-PNL din CJ Vrancea de când funcția de președinte a fost preluată de șeful PNL, Cătălin Toma. În rest, e bine, e armonie. Un singur exemplu edificator: structura Consiliului de Administrație al SC CUP Focșani a fost mărită, în ultimul an, cu reprezentanți PSD și PNL, să fie bine pentru toată lumea. Sinecurile respective sunt bine plătite, sunt indemnizații mai mari decât salariul pe care-l încasează mulți vrânceni, după o lună de muncă.
La Consiliul Local Focșani este o situație tensionată între PSD și PNL. Va ”acționa” protocolul coaliției PSD-PNL și la nivelul CL Focșani? Asta ar însemna o colaborare și o super-majoritate în legislativul focșănean (cu 19 consilieri din totalul de 21), cu împărțirea pozițiilor importante din structurile subordonate. Este incertă și situația viceprimarilor. Există varianta înlocuirii celor doi viceprimari (PNL-Orban și USR) cu reprezentanți PNL-Cîțu și PSD.
În județ sunt puține consilii locale unde primarul (fie de la PSD, fie de la PNL) nu și-a asigurat majoritate, așa că nu vor fi disensiuni majore. La Panciu, în schimb, poate începe la vedere colaborarea primarului&consilierilor PNL cu aleșii PSD, ținând cont de idei, trecut și afinități comune. Poate vor alege chiar un viceprimar PSD, depinde de înțelegerile personale.
Până la sfârșitul anului nu se vor produce, însă, prea multe schimbări. Doar funcțiile ”mari” vor fi ocupate conform noului protocol politic (prefecți, subprefecți, secretari de stat și alți șefi ai structurilor de la nivel central) până la 31 decembrie a.c. Pentru celelalte poziții locale se vor mai purta negocieri, oficiale sau în cercuri restrânse, se vor stabili unele condiționalități pentru a accede (sau a rămâne) în anumite funcții, așa cum ne-am obișnuit de 30 de ani.