vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneMinisterul Afacerilor Interne va avea 6-7.000 de oameni noi în acest an

Ministerul Afacerilor Interne va avea 6-7.000 de oameni noi în acest an

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, într-un interviu pentru Televiziunea Română, că se vor mări considerabil efectivele MAI în acest an. „În anul 2018 vom avea alături de noi, în marea familie a ministerului, aproximativ 6.000 de noi angajaţi. Este o strategie pe care trebuie să o urmăm cu insistenţă, pentru că eu îmi doresc în trei-patru ani cel mult să reuşim să acoperim deficitul uriaş de 23.000 de oameni pe care îl avem. Îmi face o bucurie să vorbesc despre dotare; e important să spun că în acest an vom avea cu 70% buget mai mare pentru acest capitol”, a declarat Carmen Dan la TVR1.

În plus, oficialii MAI au anunțat pe pagina de Facebook a ministerului că, în acest an, numărul de noi angajați va fi mai mare. ”În anul 2018 vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofițeri Academia de Poliție promoția iunie 2018, 2.438 agenți/subofițeri școli promoția iulie 2018, 2.880 agenți/subofițeri școli promoția noiembrie 2018.”, aflăm de pe pagina de Facebook a MAI.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu