În legătură cu articolele apărute în mass media cu privire la impozitarea bacșișului, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări:
În cadrul departamentelor Ministerului Finanțelor Publice nu există un proiect sau un draft de proiect cu privire la impozitarea bacșișului în acest moment. În cursul săptămânii trecute, o serie de operatori economici și-au exprimat dorința revenirii la reglementări privind evidența contabilă și modul de distribuire a acestuia, în cadrul unui eveniment la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.
În legătură cu impozitarea bacșișului evidențiem faptul că, regimul fiscal al acestor sume primite la nivelul persoanelor fizice este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse. Precizăm că nu au fost inițiate încă alte discuții sau întâlniri referitoare la acest subiect. (comunicat Ministerul Finanțelor Publice)